Pe urmele PNȚCD cu pași repezi. Jurnalistul Iosif Buble a prezentat, marți, la Punctul de întâlnire, rezultatele unui sondaj CURS care arată cum s-a modificat intenția de vot în pandemie.“Este unul dintre sondajele lunare pe care le facem noi, un an electoral, în care sunt și niște borne – alegerile și exit-poll-ul – care o să vedeți, sunt amandouă în decembrie. În rest, vedem niște linii care reprezintă niște partide. Evident, fiecare culoare, PSD, PNL, cum au plecat în ianuarie 2020.

Ne reamintim că în momentul acela PNL-ul era la guvernare, PSD părăsise guvernarea de câteva luni, era un guvern monocolor, ceilalți erau în opoziție, practic. Și de aici începe startul și se termină astăzi și vedem o anumită evoluție“, a explicat Iosif Buble.

Astfel, PNL, într-un an de pandemie, din ianuarie 2020 până în ianuarie 2021, scade de la 38% la 26%, adică minus 12%, câte un procent pe lună. Iar veștile proaste pentru liberali nu se opresc aici. Prim-vicepreşedintele PNL, Rareș Bogdan, se teme că acţiunile colegilor săi liberali vor duce la prăbuşirea partidului în sondaje. Europarlamentarul le cere colegilor să respecte promisiunile electorale şi să ia măsurile corecte, pentru a nu pierde încrederea românilor.

“Pentru Ludovic Orban, mesajul e unul singur – să vină cu reformele în Camera Deputaţilor, (…) pentru că sunt promisiuni electorale şi nu putem să ne batem joc. Dacă nu ar creşte pensiile, haideţi să tăiem măcar pensiile speciale, să fie o comunicare coerentă.

Dacă nu vom face reformele în următoarele luni de zile şi în următorul an, nu vom mai reuşi să facem absolut nimic şi România va pierde.

Asta trebuie să fie preocuparea şi a lui Ludovic Orban, şi a lui Florin Cîţu”, a declarat prim-vicepreşedintele PNL Rareș Bogdan, în exclusivitate, la Antena 3.

Lista măsurilor de austeritate
Guvernul pregăteşte o serie de măsuri de austeritate care afectează milioane de români.

Premierul Cîţu vrea să facă rost de bani şi taie voucherele de vacanţă şi gratuităţile pentru studenţi.

În plus, plafonează sau elimină unele sporuri încasate în prezent de bugetari. Guvernanţii încearcă să se încadreze într-un deficit oricum uriaş, de 7% din PIB.

Proiectul de buget este aproape gata şi ar urma să fie pus în dezbatere astăzi sau cel târziu mâine.

Patronatele avertizează că aceste măsuri vor avea consecinţe nefaste.

Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a anunţat, luni, că punctul de pensie va crește doar anul viitor, de la 1 ianuarie, susţinând că majorarea din vară-toamnă a adus deservicii.

“Punctul de pensie va crește de la 1 ianuarie 2022”, a spus Ludovic Orban, luni, într-o conferință de presă care a avut loc la Parlament.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *