Deputatul AUR Dan Tănase a confirmat, miercuri, excluderea din partid a senatoarei Diana Șoșoacă.

„Da, din păcate vă confirm. Nu pot să zic că este o veste foarte bună, dar din păcate dna Șoșoacă nu a înțeles care sunt regulile jocului când este demnitar al statului român. Dna Șoșoacă înțeleg că vrea să joace singură pe terenul dânsei, poate e mai bine așa. Un senator nu are ce căuta la o paranghelie cu lăutari și să transmită live pe FB, este incompatibil cu statutul de senator AUR. Nu sunt bucuros, nu mă bucură”, a declarat Dan Tănasă.

Senatoarea AUR a participat vineri seara la o petrecere într-un restaurant şi a transmis live pe Facebook toată distracţia. Cel puţin 15 persoane se observă pe filmarea senatoarei care nu respectă regulile impuse de pandemie.

Diana Şoşoacă şi-a început live-ul pe Facebook la orele 21.00, când petrecăreţii s-au ridicat de la mese şi s-au pus pe cântat şi chefuit pe ringul de dans. Ei cântă melodia “Treceţi batalioane, române, Carpaţii” şi se distrează de minune, ignorând orice regulă legată de pandemie.

Nimeni nu poartă mască de protecţie şi nimeni nu respectă distanţarea socială. La un moment dat, Diana Şoşoacă transmite câteva mesaje miilor de admiratori care o urmăresc pe Facebook. “E cazul să vă treziţi odată, e cazul să vă reveniţi la viaţă, viaţa trebuie trăită”

În tot acest timp pe ringul de dans se strâng în jur de 15 persoane care se iau în braţe, dansează şi cântă împreună. Diana Şoşoacă a luat microfonul lăutarului şi a cerut o melodie pentru Raed Arafat: “Vreau să-i facem o dedicaţie domnului Raed Arafat, bagă-i ceva de români”, spune Diana Şoşoacă, moment în care lăutarul începe să cânte melodia “Noi suntem români”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *