”Patriotismul, inovația, limbajul popular, costurile reduse, rezultatul garantat și respingerea de către oficialități sunt ingredientele ideale pentru manipularea oamenilor simpluți la minte”, a scris Marian Godină pe blogul personal. Marian Godină nu se poate abține să nu intervină când vine vorba de un scandal cu vizibilitate. El a venit cu comentarii ironice neinspirate la adresa Flaviei Groșan din Oradea. Polițistul o critică pe Flavia Groşan. 

„Limbajul popular al doamnei doctor ne arată clar că ține cu noi, oamenii de rând. Ba chiar se vede că e sinceră și vorbește pe limba noastră. Dumneaei ne spune, pe înțelesul nostru, că „zmeii”, așa cum le place să-și numească medicamentele minune, pot fi uneori „nervoși la stomac”, iar unii dintre pacienți „să se cufurească”. Vedeți cum se exprimă? Nu ca sclifosiții ăia de medici de vorbesc în termeni de neînțeles pentru a părea deștepți. Fii, dom’le, din popor, ce naiba!

În timp ce străinii ne vând vaccinuri scumpe, această doamnă doctor a descoperit o schemă de tratament foarte eficientă, dar și ieftină. Înțelegeți acum de ce se încearcă să i se închidă gura? Pentru că „are curajul de a spune adevărul”, la fel ca o altă doamnă eroină care dorește să salveze națiunea.

De aceea e și atât de contrazisă de specialiști, pentru că nimeni din oculta mondială nu ar dori ca poporul să afle că niște banale medicamente ieftine reprezintă de fapt salvarea.

Îmi pot imagina un inginer care să iasă public și să spună că a inventat avionul care funcționează cu apă de izvor din munții Bucegi.

Ar fi de ajuns un interviu cu el în care să apară modest îmbrăcat, cu un teanc de hârțoage în mână, spunând că a fost dat afară de la serviciu tocmai pentru a i se bloca proiectul.

Măcar, spre deosebire de doamna doctor, omul cu avionul n-ar deranja pe nimeni, căci nu s-ar urca nimeni, în veci, într-un avion din lemn de frasin cu rezervorul plin cu apă rece de izvor, așa că ar rămâne cu simpatia conspiraționiștilor revoltați că omului i se bagă bețe-n roate de către oculta mondială. Dar la doamna doctor, din disperare sau din lipsă de educație, așa cum i se spune de multe ori chiar prostiei în stare pură, s-ar putea prezenta un număr considerabil de oameni care și-ar lăsa astfel viețile pe mâinile unei închipuite eroine.”, scrie Godină, pe blogul său.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *